Străinul pe Drumul spre Emaus – rumänisch

8,50 

Nicht vorrätig

Beschreibung

O explicaţie clară şi simplă a cărţii celei mai de succes din lume

Străinul avea un mesaj pentru persoana care nu ştie nimic despre cea mai vândută carte din lume – Biblia, şi pentru cei care vor să ştie mai mult.

A fost numită “cea mai greşit înţeleasă carte din istorie”.

S-au purtat războaie în numele ei, scandaluri s-au precipitat din cauza ei, politica a fost modelată şi remodelată la cuvântul ei. Teologii au apărat-o dar au şi ponegrit-o. Scepticii au făcut la fel. Dacă eşti un reprezentant obişnuit al rasei umane, ai fost deseori uimit de toată tevatura pe seama Bibliei. Dar rămâne o întrebare: “Ce spunea ea cu adevărat?”

Aceasta este o carte care explică cele mai importante teme din Biblie într-un mod clar şi logic. Fără să se concentreze pe o singură parte – pierzând din vedere întregul – autorul leagă laolaltă într-un mod cronologic întregul text ca o mare dramă universală, privind evenimentele din perspectiva celor care au experimentat scrierea istoriei. Rezultatele sunt uneori comice, alteori înspăimântătoare – dar întotdeauna în acord cu ce spune textul.

Când veţi termina de citit această carte, s-ar putea să vă descoperiţi crezând “Cartea” mai mult ca niciodată. Sau este posibil să alegeţi să nu o credeţi. Abordarea obiectivă a autorului lasă această decizie la latitudinea fiecăruia.

Zusätzliche Information

Gewicht 508 g
Autor

John R. Cross

Sprache

rumänisch

Seiten

310

ISBN

978-1-980082-10-9

Originaltitel

The Stranger on the Road to Emmaus